O să încep prin a-l recomanda tuturor copiilor de la 5 la 95 de ani; pasionați de SF sau nu, filmul ăsta o să va placă garantat! Mai jos o să-mi dau cu umila mea părere despre fenomenul The Avengers, fără să vă stric plăcerea de a descoperi voi înșivă surprizele pe 4 mai.
Tind să fiu foarte selectivă când aleg filmele pe care le vizionez la cinema, dar în cazul Immortals m-am lăsat indusă în eroare de un trailer captivant și o notă bunicică, aproape 7, acordată de aproape 12.000 de votanți pe site-ul imdb. Din păcate, la final, rămâi cu gustul amar că ai irosit aproape 2 ore la un film slab, slab de tot.
Câteva plusuri și minusuri:
+ Immortals are niște efecte speciale reușite și decoruri impunătoare.
+ Are aceași producători că pelicula 300 si un început promițător; mai exact prima jumătate de oră este mai digerabilă.
+ Iubitorii producțiilor cu vampiri îi vor regăsi pe Kellan Lutz (Twilight) și Joseph Morgan (The Vampire Diaries) în distribuție.
+ O scenă nud cu Freida Pinto, care a fost apreciată de publicul masculin din sală cu fluierăturile și comentariile de rigoare.
- Filmul are incredientele care ar trebui să-l transforme într-un succes de box office, scene de luptă bine realizate, efecte speciale, un subiect cu potențial însă, chiar și cu atâta agitație pe ecran, este foarte plictisitor.
- Puteți afla urmărind Immortals în câte feluri poate fi ucis, tranșat, disecat sau torturat un om. Eu aș numi Immortals altfel: “bucăți de carne zburând în 3D” care vă vor tăia cu siguranță apetitul de popcorn.
- Slavă Domnului că este interzis minorilor! Din păcate nu am văzut să-i fie cerut cuiva buletinul la casă de bilete așa că nici minorii nu au scăpat de un asemenea festin însângerat.
Asta e … dacă n-ar fi filme proaste nu le-am putea aprecia pe cele bune. Am învățat însă un lucru foarte important: să rezerv pe viitor locuri la capătul rândului pentru a putea evada. Și probabil că îmi voi face curaj să văd și Breaking Dawn. Chiar cu nota 4, acordată de 8.500 de votanți nu are cum să fie mai prost ca Immortals
Nu știu câți dintre voi sunteți fani ai genului horror, dar eu una mă număr printre cei care plătesc să fie speriați. Am fost la cinema să văd PA3 și a meritat toți banii.
Pentru cei care au văzut primele două părți și sunt curioși de continuare, o să fiți plăcut surprinși: e mai bine realizat și are mai mult suspans în comparație cu filmele precendente. Personajele sunt mai simpatice, cel puțin așa mi s-a părut mie, și par mai credibile. Nu vă lăsați însă păcăliți de trailer, anumite scene nici nu se regăsesc în film, nici nu am înțeles de ce l-au mai făcut. În fine, nu are rost să vă povestesc că vă stric plăcerea de a merge și a descoperi voi înșivă, dar e interesant și cred că lasă loc și de un al patrulea.
Pssst! Să-mi spuneți dacă după film ați încercat și voi scena din baie cu lumina stinsă… boohoo!!
Surprinzător de drăguţ. Ăsta e un film de văzut seara, după zi obositoare de şcoală/muncă, când te-ai arunca într-un fotoliu şi te-ai uita la o comedie romantică, uneori cu tente dramatice, dar uşoară şi relaxantă. Mi-a plăcut foarte mult, chiar vă recomand să mergeţi să-l vedeţi dacă aveţi posibilitatea, merită!
De la Polanski am văzut doar The Pianist (Adrien Brody e genial), The ninth gate (la care, sincer, m-am uitat pentru Johnny Depp) şi mai nou Carnage (bun, dar nu e o capodoperă). L-am văzut alaltăseară şi mai pe scurt: dacă nu vă place în mod special niciunul dintre actori sau vreţi să vedeţi o comedie uşoară, nu are rost să-l vedeţi.
Carnage: patru actori premiaţi/nominalizaţi la Oscar învârtindu-se timp de 80 de minute în patru metri pătraţi -> teatru de 25 000 000 $. Polanski îi aduce în scenă pe Christoph Waltz, Kate Winslet, Jodie Foster şi John Reilly închizându-i ca într-o cuşcă şi lăsându-i parcă să se joace singuri.
Filmul începe simplu, de la o bătaie între doi copii de 11 ani, agresorul, fiul lui Alan (Waltz) şi Nancy (Winslet), îi sparge doi dinţi odraslei lui Michael (Reilly) şi Penelope (Foster). Cei patru părinţi încep să discute nefericita întâmplare ca nişte adulţi aparent maturi şi întregi la cap. Pe parcurs caracterele adevărate ale personajelor ies la suprafaţă după ce Alan nu are niciun stres în a-şi arată dezinteresul faţă de discuţie şi de aici totul degenerează în haos total. Toţi devin sinceri şi se abat de la adevăratul motiv al întâlnirii, scuipând cu răutăţi în stânga şi în dreapta.
Nu are rost să vă povestesc tot, pentru că dacă veţi merge să-l vedeţi să mai aveţi parte de câte o surpriză, dar nu vă aşteptaţi la minuni! Am mai spus, mă simţeam ca la teatru şi spaţiul restrâns unde se desfăşoară acţiunea, acea sufragerie mică, mă făcea să tânjesc după aer. Mi-a plăcut Waltz, de fapt, pentru el m-am şi dus la film şi mă declar mulţumită…
Un 8 să zicem. Cine îl vede e invitat să arunce o părere!
Simt ca trebuie sa merg si sa-l mai vad odata, am primit multe raspunsuri si am tresarit alaturi de Harry la aflarea adevarului. Am aplaudat fericita la sarutul dintre Ron si Hermione, apoi la cel dintre Harry si Ginny, si atunci cand Harry a sarit din bratele lui Hagrid, am aplaudat iar cand Beatrix a fost omorata, iar la final, aproape plangand, am batut frenetic din palme pentru tot ce a insemnat ‘Harry Potter’ pentru mine. Cred ca aceasta franciza va fi mereu speciala pentru generatia noastra, a celor ce au crescut cu el, sustinadu-l in razboiul impotriva lui Voldemort. Eu de la 6 ani am inceput sa-i iubesc, pentru ca Harry nu e singurul care a castigat afectiunea noastra.
Speriosul Ron, geniala Hermione, uratelul Neville (care apropo, nu prea mai e asa uratel!), gemenii, regretatul Dumbledore si gasca de profesori simpatici, uriasul Hagrid, bufnita lui Harry, Dobby, chiar maleficul si lasul Draco, mai apoi aflam ca nici Snape nu era asa rau… Toti, personaje dar si actori, au evoluat, crescand sub ochii nostri. Am invatat cu ei ce inseamna sacrificiul, cand mama lui Harry l-a salvat de la moarte, importanta iubirii si a prieteniei, de la Hermione si Ron, importanta adevarului pentru a-i putea valorifica corect pe oameni in ceea ce-l priveste pe Snape. Harry e cel care ne-a aratat curajul si credinta in propriul tel, ambitia de a nu renunta indiferent de obstacole si puterea de a accepta ca a fi special nu e mereu usor.
Personal ma declar surprinsa extraordinar de placut de personajul Snape, care a crescut in ochii mei fara sa vreau dupa ce am aflat secretul din spatele mastii reci. De asemena prin film mai dam si de urme fine de umor, care ne mai dezmortesc expresiile de pe fata, coloana sonora a excelat si, evident …finalul sublim. Voldemort dispare, invins de bagheta lui Harry, cea mai puternica din lume, care mai apoi este rupta de insusi proprietarul ei. Cand am vazut pe ecran ‘Peste 19 ani’ nu stiam daca sa ma bucur, pentru ca preferatii nostri traiesc ca-ntr-un basm, fericiti cu familiile lor, happily forever after. Sau sa ma intristez din cauza ca am primit un mesaj clar ca povestea protagonistilor nostri se opreste aici. E evident ca daca va mai exista vreodata o continuare, si sper ca nu – ar fi pacat, aceasta va fi cu si despre urmasii acestora, din nou la Hogwarts (probabil reamenajat, utilat cu niste garduri mai sanatoase de protectie ).
Frumos, surprinzator si emotionant. Mie nu-mi plac finalurile, dar sper ca acest film sa ramana ultimul, pentru ca a fost deosebit si nu merita continuari doar de dragul banilor. J.K. Rowling merita tot respectul si admiratia – a fost in stare sa captiveze milioane de tineri pentru 10 ani, a facut copiii sa creada in palarii vorbitoare si maturi zburatoare, iar pe adulti i-a convins ca nu toate cartile sau filmele cu magie sunt destinate numai publicului sub 12 ani. Sentimentele pe care le-am trait acum, dupa un deceniu de poveste, nu pot fi descrise, dar eu una, o sa revad filmele si o sa recitesc cartile cu placere, oricand, fiindca presimt ca Harry va fi nemuritor in inimile noastre. Stupefy! am zis.
Articolul acesta nu a fost scris de mine sau de vampiregirl ci autoarea este Anca, unul dintre cititorii fideli ai site-ului. Anca a vazut aseara premiera “Harry Potter si Talismanele Mortii: Partea II” in Italia asa ca am rugat-o sa ne spuna si noua primele impresii sub forma unui articol. Mi-a trimis o recenzie care mi-a placut foarte mult si, chiar daca nu sunt un fan al francizei, m-a facut sa vreau sa vad si eu filmul. Anca, multumesc ca ai acceptat provocarea si sunt convinsa ca cititorii vor aprecia la fel de mult ca si mine aceast articol .
Avatar este singurul film pe care am evitat sa il vad cu toate ca a primit atatea premii si i s-a facut atata reclama. Mi-am zis ca nu voi viziona un film al carui trailer seamna cu un joc video. Si uite cum o conjuncura nefavorabila de situatie (mi-am pierdut cheile de la apartament )m-a facut sa merg la cinema pentru a vedea 3D aceasta pelicula. Concluzia? Avatar este un film foarte bine realizat, dar pe care nu l-as viziona a doua oara. Jos palaria pentru felul in care a fost realizata Pandora, totul este surprinzator pana in cele mai mici detalii.
In rest, in timpul conflictului de la final am ras amuzata de modul in care James Cameron a reusit sa puna lucrurile intr-o cu totul alta perspectiva. Zeci de filme ni i-au prezentat pe americani ca niste supereroi care pot sa faca fata oricarui tip de inamic. Nimic nu-i poate dobori pentru ca imediat va aparea un actor gen Bruce Willis care va salva omenirea. Cea ce mi-a placut cel mai mult la Avtar e ca m-a convins timp de aproape 3 ore sa aleg tabara adversa. Sa-mi doresc ca fiecare soldat sa fie nimicit de oamenii albastrii, pasarile si animalele de pe Pandora.
.
